Școală de vară organizată de Delegația UE în Republica Moldova
- vizualizări: 121
În perioada 30 iulie-2 august 2015, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova organizează cea de-a IV-a ediţie a Școlii de vară cu genericul ”UE pentru tine: dezvoltă Moldova, valorifică oportunități pentru tine”.
Participanţii la Școala de vară vor fi selectaţi în baza unui concurs public. Participarea este gratuită și include cazarea, alimentația și transportul.
Cerințe față de candidați:
Tineri din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 16 și 23 de ani;
Tineri entuziaști, energici, cu abilități de lider;
Cunoscători ai limbii engleze la nivel începător/mediu.
Data limită de depunere a dosarelor este 17 iulie 2015.
Dosarul de înscriere va include:
Un concept succint al unei activități cost-eficiente la nivelul comunităților, cu sloganul: „UE pentru tine: dezvoltă Moldova, valorifică oportunități pentru tine”.
CV în formatul Europass (care poate fi descărcat de pe următorul link: https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculum-vitae/templates-instructions)
*Notă: În CV trebuie indicat, neapărat, numărul de telefon al candidatului.
Dosarele trebuie expediate la adresa de email: irina.dragutanu@bdr.md, cu subiectul „Candidat școală de vară, (nume) (prenume)”. Exemplu: „Candidat școala de vară, Procopciuc Ion”.
Persoană de contact: Irina Drăguțanu, tel.: 022 214 156, mobil: 069 694 246, e-mail: irina.dragutanu@bdr.md
Finaliştii vor beneficia de instruire cu privire la responsabilitatea civică; formarea şi organizarea activității Eurocluburilor din Republica Moldova; oportunităţile oferite de UE pentru tinerii din Moldova.
În calitate de traineri la școala de vară, vor participa experți naționali cu experiență în gestionarea proiectelor pentru tineri şi dezvoltarea activităţilor în cadrul acestor tipuri de organizaţii, dar și reprezentanți ai Delegației UE în Moldova. Limba de lucru – româna, engleza.
Euroclub este o Asociaţie de tineri, bazată pe valorile şi interesele comune ale membrilor săi, cu scopul de a promova şi dezvolta valorile europene în rândul tinerilor.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii