Cursurile Comitetului European pentru Educare în Anestezie la cea de-a XII-a ediție
- vizualizări: 139
În perioada 11-13 octombrie 2017, în incinta Institutului de Medicină Urgentă se vor desfășura Cursurile Comitetului European pentru Educare în Anestezie (CCEA), care au ajuns la cea de-a XII-a ediție.
La eveniment sunt așteptați studenți, rezidenți, medici anesteziologi, reanimatologi, precum și alți medici specialiști. Invitaţi speciali la eveniment sunt profesorii universitari Gabriel Gurman din Israel, Ioana Grigoraș și Dorel Săndesc din România.
Cursurile vor cuprinde subiecte precum: poziționarea pe masa de operație: caz medico-legal; sedarea și analgezia pentru proceduri nechirurgicale (radiointervenționale, endoscopice, terapie electroconvulsivă); cost-eficiența antibioterapiei gestionate în baza PCT; durerea neuropastă postoperatorie acută; anestezia la pacientul cu obezitate acută; monitorizarea intraoperatorie în anestezia generală, anestezia în chirurgia de o zi ș.a.
De asemenea, medicii rezidenți de la catedrele de Anesteziologie și reanimatologie nr. 1 și nr. 2 vor beneficia de un stagiu clinic, cu o durată de 3 luni în clinicile universitare de profil din România, în cadrul unui program de mobilitate academică (PARH). Fiecare beneficiar va primi o bursă, care va acoperi cheltuielile de şedere în România. Selecția bursierilor pentru anul 2018 va avea loc în data de 11 octombrie curent.
Menționăm că joi, 12 octombrie, începând cu ora 15:00, la Hotelul Radisson Blu (Sala Răut), se vor întruni membrii Societății de Anesteziologie și Reanimatologie din Republica Moldova, pentru a discuta actualitățile în domeniu.
Mai multe detalii vedeți în Program.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii