Actualități în farmacologia preparatelor utilizate în afecțiunile tractului gastrointestinal
- vizualizări: 254
În data de 14 septembrie 2017, în cadrul Expoziției internaționale specializate MoldMedizin&MoldDent se va desfășura o conferință științifico-practică cu genericul „Actualități în farmacologia preparatelor utilizate în afecțiunile tractului gastrointestinal”. Evenimentul va avea loc la MoldExpo, Pavilionul Central, Sala nr. 1, începând cu ora 9:30.
Aici vor fi abordate aspectele contemporane în domeniul utilizării raționale ale preparatelor cu influență asupra funcțiilor tractului gastrointestinal. La eveniment sunt invitați medicii practicieni din diferite domenii ale medicinei, cadrele didactice și cercetătorii științifici.
Manifestarea științifică este organizată de Catedra de farmacologie și farmacologie clinică a USMF „Nicolae Testemițanu” și este consacrată Anului Nicolae Testemițanu.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii