Perfecționarea limbii engleze pentru mediciniști
- 223 vues
A fost lansată cea de-a doua ediție a proiectului Medical English 4 You, care este destinat studenților și rezidenților în medicină, cu un nivel mediu de cunoaștere a limbii engleze. Doritorii de a se înscrie la cursurile de perfecționare a limbii engleze în domeniul terminologiei medicale trebuie să completeze un formular, care poate fi accesat pe: https://goo.gl/forms/eI67LajUSXHJSLnV2.
Cursurile vor începe în data de 18 septembrie curent şi se vor desfăşura de două ori în lună, în zilele de sâmbătă, cu o durată de 2 ore. Pe lângă faptul că participanții vor obține cunoștințe specializate în engleză, ei vor avea posibilitatea să interacționeze cu alți colegi de la diferite facultăți.
Ediția din acest an oferă 72 de locuri. Termenul limită de aplicare este 10 septembrie 2016, iar finaliștii proiectului vor fi anunțați până în data de 14 septembrie.
Proiectul este organizat de Asociația Studenților Farmaciști din Republica Moldova, cu suportul FLEX Alumni Grants Program. Totodată, în acest semestru se vor organiza și alte evenimente în limba engleză la care vor putea participa atât finaliștii proiectului, cât și alți doritori.
Pentru informații suplimentare urmăriți pagina: https://www.facebook.com/MedicalEnglish4You/.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii