Actualități în ultrasonografie
- 159 vues
În data de 27 martie 2015, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” va fi gazda conferinței naționale cu participare internațională, cu genericul “Metode noi de diagnostic cu ultrasunete în medicină”.
Forumul științific se va desfășura în incinta Sălii Senatului, începând cu ora 09:00.
Printre temele ce vor fi abordate se numără: anevrismul disecant al aortei toracice, stenoza aortică și corecția de aortă, utilizarea echipamentelor cu ultrasunete în diagnosticul bolilor cardiace congenitale, ecografia cu ultrasunete, examinarea ecografică a regiunii cervicale, performanțele și noile opțiuni ale aparatelor ecografice, examinarea ecografică de bază a sistemului musculoscheletal ș.a.
La manifestarea științifică vor participa specialiști din România, Germania, Ucraina și Olanda.
Pentru mai multe detalii vedeți Programul.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii